Capitolul IV

 Yugoslavia

Am ajuns toți trei la mal. Am ieșit din Dunăre. Eram în Yugoslavia; pe pământ sârbesc. Sforile cu care ne legaserăm unul de altul erau înnodate, nu le puteam desface, trebuiau tăiate. Le-am tăiat folosind metoda omului primitiv, cu două pietre. Apoi, am tras fiecare de sfoara lui de care erau legate camerele de Dacia cu rucsacurile. Le-am adus la mal și le-am scos din Dunăre. Rucsacurile erau la locul lor, legate de camere, așa cum le puseserăm pe malul românesc. Ploaia curgea necontenit în bezna oarbă a nopții.

Am luat rucsacurile. Camerele de Dacia au rămas lângă apă pe malul sârbesc al Dunării. Am ieșit, apoi am pășit în beznă să ne depărtam de mal. La câțiva metri de mal, ne apar în față bolovani mari de cca un metru înălțime. Ne oprim între acești bolovani să ne scoatem hainele din rucsacuri, să ne îmbrăcăm. Când desfacem rucsacurile, pungile de plastic în care aveam hainele erau pline cu apă. Scoatem hainele și le stoarcem rând pe rând. Oricum, chiar dacă erau uscate nu mai conta, pentru că în câteva minute ar fi fost îmbibate bine cu apa cerească a ploii.

În timp ce storceam hainele, țineam gura deschisă să bem apă de ploaie. Aveam gurile uscate și gâturile nu erau mai breze. Nu băuserăm apă de multe, multe ore, că la un moment dat ne venea să bem apă din Dunăre. N-am făcut-o, gândindu-ne că Dunărea e tare poluată și ne puteam îmbolnăvi. După câteva minute, am început să vorbim cu voce tare. Având cel mai firav fizic dintre fugari, mie îmi tremura barba că nu se putea înțelege ce spun. La un moment dat, Dolf zice: „Mă Ioane, țineți barba cu mâna că nu înțeleg ce zici.” Era un început de hipotermie. Se pare că dușurile cu apă rece făcute în Sibiu și unguentul de „revulsin” ce l-am folosit pe malul românesc nu au fost de ajuns pentru mine. Am pus jos haina ce o aveam în mână la stors și-mi țineam barba cu mâna dreaptă să pot vorbi, să se înțeleagă.

................................................

Zborul din Belgrad peste Oceanul Atlantic ni s-a părut tare lung; a durat în jur de 8 ore. Eram foarte obosiți. În ultimele nopți în Belgrad nu dormiserăm bine din cauza euforiei generată de plecarea în noua noastră țară. Eram obosiți dar nu simțeam, nu ne păsa; eram tineri cu speranțe mari, eram în drum spre Canada.